Avec - music magazine

In dimineata zilei de vineri 22 mai 2009 m-am trezit foarte mahmur dupa 4 ore de somn. La ora 12 trebuia sa fiu la Hotel Capitol sa vorbesc cu Legendary Pink Dots care aveau sa decoleze peste trei ore. Eram toti (si eu, si ei) epuizati dupa doua nopti de concerte la Control. Eram totusi linistiti, ne facusem bine treaba, intelesesem ce era de inteles. Publicul (diferit in cele doua seri) se prinsese cumva ca e vorba de ceva de care nu dai cu nasul prea des. Am vorbit cu Ka-Spel si The Silverman ca trei babe vreo ora, discutie din care o parte e mai jos.

Victor Stütz: Cum v-a placut aici (concertul, publicul si tot)?

Edward Ka-Spel: a fost o experienta absolut extraordinara. Nu stiam la ce sa ne asteptam venind prima oara an Romania, asa ca am fost foarte deschisi. Am fost surprinsi cat de multi oameni au venit si cat de calzi au fost.
The Silverman: In ambele nopti. Prima a fost mai intima, pentru ca au fost mai putini oameni, iar a doua noapte show-ul propriu-zis. Cu sala plina si copii si dans si reactii puternice.

Ce puteti sa-mi ziceti despre Plutonium Blonde? Eu l-am pus in topul meu pe 2008.

EK: E albumul la care am lucrat cel mai mult (ca timp), cam un an. Ne-am consultat de la inceput intre noi: unde vrem sa ajungem cu albumul? Toata ideea, conceptul de Plutonium Blonde a venit de la TS. Dupa atitia ani, cind scoti atitea albume, devine destul de greu sa surprinzi oamenii. Muzical, pasiunea e la fel de arzatoare ca la inceput, dar cum scoti ceva care sa faca diferenta (cum am facut noi)?
TS: Stiam de la inceput ca in schitele pe care le aveam sunt niste idei foarte bune, ca va iesi, probabil, un disc clasic. Am stat mult perfectionandu-l si distiland viziunea care urma sa fie prezentata pe album. Cred ca este atat cat se poate de aproape de perfectiune.

Sper sa ajungeti chiar si mai aproape.

EK: Intotdeauna poti ajunge mai aproape. Daca atingi perfectiunea cam e timpul sa te opresti.
TS: Am dat o mare atentie detaliilor, nuantelor, fiecare piesa are o poveste de zis, pentru ca fiecare a fost facuta in alt fel, cu idei venind din toate partile. Spre exemplu o piesa [Faded Photograph] cu sunete de vapor pentru care am facut niste studii pe Rin, acolo unde se desparte cand intra in Olanda. Mi-a placut intotdeauna sunetul vechilor motoare diesel si am mers pe asta, iar Edward a venit cu eticheta perfecta, cu versurile perfecte pentru piesa.

Cum a fost turneul de promovare?

EK: Foarte lung. Am testat anumite piese de pe album (ca Rainbows Too?) cu multi ani anainte, si toate piesele pe care le-am gandit au suferit mutatii an turnee, au crescut. De-asta canti live doar, ca sa vezi ce asteapta oamenii de la tine.

Sunteti vegetarieni. V-au dat ceva sa mancati pe-aici?

EK & TS: [rad] Pizza si salate!

Trebuia sa fi mers la manastiri, acolo au niste mancaruri extraordinare.
Cum a evoluat fanbase-ul de-a lungul anilor?

EK: Prima scrisoare de la un fan a venit din Norvegia [rade], in ‘80.
TS: Una din primele a venit din Vancouver de la cEvin [Key] care mai tarziu a infiintat Skinny Puppy (cu care am fost si la acelasi label) si ne zicea ca este foarte impresionat si vrea sa ne insoteasca in turneu cu Portion Control.
EK: Primeam telefoane de la cEvin si de la Bill Leeb de la Front Line Assembly, care veneau si la concerte. Asa au inceput si colaborarile cu ei. Iar ei au ajuns mari. E ciudat cum merg lucrurile. Noi n-am avut niciodata mare audienta in tara noastra, de-aia ne-am si mutat in Olanda. Acum 30 de ani aveam o gagica acolo, lucra la radioul national, si ne-a cantat foarte mult la radio, iar oamenilor le-a placut.

Probabil ca v-a placut foarte tare acolo daca mai stati si acum.

EK & TS: Nu chiar, dar tinzi sa prinzi radacini, iti faci o familie... Nu e nimic minunat la Olanda, dar e un loc OK in care sa traiesti. Dar oriunde ai trai apar chestii enervante, mai mici sau mai mari.

Va e dor de UK?

EK: Cateodata. Imi dau seama abia acum ca Londra e un oras extraordinar, abia acum am invatat sa-l pretuiesc cu adevarat. Ma intorc acolo destul de des.

E evident ca ascultati atatea chestii misto. De unde pornirea atat de puternica sa creati muzica voastra? Si eu sunt innebunit dupa muzica dar nu creez.

TS: Sunetul, trebuie tot timpul sa asculti sunetele. Cand mergi printr-un oras trebuie sa fii atent la felul in care sunetele relationeaza intre ele, iar asta poate fi baza unei idei muzicale.

Deci orase diferite au sisteme acustice diferite?

TS: Absolut. Cel de aici e foarte bun. Daca mergi, spre exemplu, intr-un oras cu apa, ca Venetia, se va auzi cu totul altfel. Conteaza fiecare cladire. Am fost spre exemplu la o mica catedrala catolica in sudul Frantei, si inauntru cred ca sunetul ar fi cel mai bine descris ca “liniste apasatoare”. O liniste pe care as putea-o lega de Hallway [To The Gods], o liniste spatioasa.

Aici ati intrat in biserici?

EK & TS: Nu, ne-am plimbat pe strazile laturalnice, am fost in magazine de antichitati…

Trebuia sa fi intrat intr-o biserica ortodoxa. Sunt complet diferite, sunt mult mai mici, ideea e sa fii mic, umil, in fata lui Dumnezeu.

TS: Da, am observat cat de mici sunt bisericile aici!

Da, la tara sunt chiar mult mai mici, trebuie sa te apleci ca sa intri. In lumea catolica Dumnezeu e maret, monumental, te striveste prin imensitatea lui, la ortodocsi trebuie sa te apleci.

TS: Am mai fost prin parcuri, la un lac, ne-au placut cladirile vechi, am incercat sa vedem cealalta fata a orasului. Herastraul e obligatoriu de vazut in Bucuresti. Mi-a placut un card de testoase aliniate pe un bustean, si am stat acolo si le-am privit. Apoi a aparut un sarpe de apa.

Si se uitau si ele la voi?

EK: [rade] Cred ca erau ocupate unele cu altele.
TS: Cred ca data viitoare cand venim ar trebui sa mergem si in partea rurala a tarii, unde am inteles ca e un aer de acum 300 de ani, cu cai si carute, si tot felul de chestii de-astea. Cred ca suntem foarte norocosi ca putem sa calatorim mult si sa absorbim toata aceasta diversitate, si toate aceste experiente (care ulterior se reflecta in muzica noastra).

Am citit de-a lungul anilor o gramada de review-uri despre voi. Si erau contradictorii intre ele, unele chiar inlauntrul lor. De ce credeti ca se intampla asa?

EK & TS: Pe noi oamenii ori ne iubesc ori ne urasc, nu prea e nimic la mijloc. Nici nu ti-ar veni sa crezi cata ura e acolo. Unii ne vad ca pe o trupa hippie, si ii deranjeaza foarte tare. Nu stiu, o fi si ceva adevarat aici, dar oricum e o parte mica a adevarului. LPD e o trupa greu de pus antr-o categorie: nu poti sa zici ca e industrial, hippie, space, avangarda, psihedelic, rock, doar este - inlauntrul propriilor reguli, care in principiu inseamna ca nu sunt reguli. Astia suntem noi, nu suntem diferiti deliberat. Unii sunt individualisti in mod deliberat [isi imita propriul sunet odata ce l-au obtinut]. Noi nu am formulat niciodata: “asta e sunetul pe care trebuie sa-l urmarim, stilul asta!” Nu suntem nici fashionable nici unfashionable, si asta ii pune an dificultate pe unii.

 Da, iau doar anumite elemente si le exclud pe celelalte: asta e de aici, asta de aici, asta de aici etc. Problema e ca nu asculta muzica.

TS: Muzica noastra e ca o oglinda. Unora nu le place sa se priveasca in oglinda.

Influenta spirituala?

EK: Nu predic, nu am sa le spun niciodata altora cum sa-si traiasca viata. Vorbesc despre propriile mele experiente dar voi vrea intotdeauna ca ceilalti sa faca orice doresc. Nu zic ca asa trebuie, zic ca asa este my way. Daca oamenii vor sa ia ceva din asta, foarte bine, dar eu nu am nici o responsabilitate. Sa se uite cel mai bine in ei, acolo-s raspunsurile, mai bune decat in orice religie. Vad rostul religiei, nu ader la nici una, deci raspunsurile spirituale vin dinauntru.
TS: Si asta se vede foarte clar in ceea ce facem. Este o influenta inevitabila, sunt nuante care se vad daca esti deschis sa arati creativ diferitele influente din tine.
EK: Avem un cult al nostru, nu voi nega asta, dar este un cult deosebit, fara reguli.

Suna cam bine pentru un cult.
Si fanii ce/cat credeti ca primesc din tot ce vreti sa dati?

EK: Onestitate, puritate, culori noi in viata lor, un univers in expansiune, pe care ei il extind asupra lor. Nu avem toate raspunsurile, nu dam cu ciocanul in cap, sunt doar viziuni foarte personale si sper ca reusim sa facem din lumea asta pe alocuri trista, una mai fericita, iar pentru asta trebuie sa fie intuneric, asa cum este si lumina. Trebuie sa fie ras la fel cum sunt si lacrimi. Avem si foarte mult umor in piesele noastre...

Stiti artisti romani?

EK: Doar niste compozitori de avangarda precum Iancu Dumitrescu. Am auzit si din trupele vechi, ca Pheonix [rade]. Daca iti place muzica trebuie mereu sa privesti din unghiuri diferite.

Da, din pacate publicul roman a ramas acolo

EK: Dar am inteles ca au fost foarte importanti

Au fost, da, dar la timpul lor. Si din pacate au fost si cam singurii care au ajuns la statutul asta.

EK: Da, cultural sunt importanti. Muzical nu sunt pe gustul meu.

Normal.

TS: Dar ce muzica romaneasca ne recomanzi de azi?

De azi?! Absolut nimic.

EK: O sa vina.

Muzica electronica mai incearca sa iasa din intuneric, dar nu prea reuseste nici ea. Iar trupele alternative imita cateva ( prea putine oricum) trupe de afara si cam atat.

EK: Uita-te la Polonia sau Cehia, ei au reusit, se va intampla si aici. Trebuie sa’i ajuti tu. Trebuie sa apara cineva care sa sparga buba., sa zica: “asa nu e bine, trebuie sa fii original, facem altfel”. Asa se intampla in tarile tinere.
TS: Oricum multe figuri artistice puternice au plecat din tara, in Franta spre exemplu. Asta poate fi bine, ca se vor intoarce, vezi Polonia.

Cum e sa ajungi legendar dupa ce chiar punctul pornire a fost ironic in aceasta privinta?

EK & TS: [rad] Pai da, incep sa-mi cresc in propria-mi piele, sa-mi respect numele [arata spre pletele albe]. Am fost ironici si inca suntem.

Ati vandut multe cd-uri la concerte. Ce credeti despre filesharing?

EK: As fi un ipocrit sa critic, pentru ca o fac chiar eu. Vreau sa aud foarte multa muzica si nu am asa de multi bani si oricum nu se gaseste orice vreau. Deci daca nu-mi gasesti cd-urile, te rog ia-le oricum, totul e sa fii sincer cu tine si daca iti permiti, sa le si cumperi. Important e sa auzi muzica.
TS: Si da, daca oamenilor le place muzica, gasesc suportul fizic si au si bani sa cumpere, cu siguranta o vor face: uita-te la revenirea lp-urilor [vinil]. Cred ca cd-ul va disparea (pentru ca exista download oficial), dar lp-ul nu, pentru ca este ambalat intr-un mod cu totul special.
EK: Pentru noi e cam greu sa supravietuim, dar e important ca exista destui oameni (o comunitate) care cumpara cd-urile, le downloadeaza, vin la concerte, exact cat trebuie ca sa ne tina in viata. N-o sa ne imbogatim niciodata din asta, dar oricum n-a fost asta intentia vreun moment.

Ce va place din ce-ati ascultat nou?

EK & TS: Noul val finlandez este zona noastra preferata in momentul asta.

Si din muzica electronica? Am auzit o gramada din aerul epocii la concertul vostru.

EK: Nu prea ascult. Avem toate sculele astea si-am zis: minunat! Nu stiu foarte exact ce fac acolo, dar imi plac chestiile haotice pe partea asta [rade].

Sa ne zica criticii muzicali de unde vin elementele astea!

EK: Nu am nici cea mai mica idee cum folosesc altii masinariile alea, dar eu ma distrez teribil!

Am anumite informatii ca Edward Ka-Spel, The Silverman, Blaine Reininger, Steven Brown si Thomas Pynchon  sunt membri The Residents. E adevarat?

EK&TS: [rad] S-ar putea. Nu putem nega.

Următor >