Avec - music magazine

Desi in interviu Alan Wilder mi-a spus ca setul Recoil - A Strange Hour With Alan Wilder & Paul Kendall de la Ark are parti groovy insa tinde spre mai mult, stiam unde merg si ce se va intampla. Multi insa cred ca nu au stiut, si au parut post-factum dezamagiti, nejustificat, bineinteles. Probabil ca o parte venisera pentru Depeche Mode.

Desi vazusem dupa aplauzele puternice prelungite a la Sala Palatului ca omul a avut succes (si inca are), cand am iesit de la concertul lui Perry de aseara, dupa ultima piesa, Severance, am vrut sa aflu pareri. In afara de cateva figuri plictisite (ale caror maini erau rosii de la clampanit), am primit numai "extraordinar, ce muzica sensibila!", si chiar "stii daca se face vreun after-party cu ei si unde?" Din pacate nu...

Lars von Trier este genul de regizor care asteapta actori de toate natiile in Copenhaga pentru casting. Asta nu din exuberanta, precum Fellini, ci pentru ca are rau de avion. Este una din nenumaratele fobii de care sufera. Genul de regizor care se deplaseaza cu rulota pana la Cannes si nu iese din rulota aia decat cu mana, cand i se inmaneaza Palme d’Or-ul. Insa, oricat de simpatic ar parea, Lars von Trier este un misogin. Antichrist - ultima sa productie - o dovedeste.

Andy Bez (tobe), Emma Kupa (bas si voce) si Danny How (chitara si voce) s-au cunoscut pe terenul de antrenament al echipei Sheffield Wednesday, acolo unde, la echipa de copii, formau un trio ofensiv foarte promitator pentru Premier League. Dupa dezastrul de la Hillsborough, ceea ce li s-a intamplat celor trei copii a fost una din cele mai mari catastrofe din istoria Angliei. Sexul femeiesc al Emmei a facut ca varful impins sa fie exclus din echipa, ceea ce a fost prea mult pentru colegii ei Andy (conducator de joc) si Danny (mijlocas de constructie), acestia renuntand la perspectivele banoase (si sportive) grandioase ce ar fi fost concluzionate odata cu semnarea unor contracte-record, pentru a se muta la tara cu familiile lor.

Cel mai mare sat din Anglia nu era pregatit pentru o revolutie sexuala in fotbal. Departe de cele 7 dealuri, in padurea rece, ei si-au reconstruit viata, tot impreuna: si-au facut trupa. Faptul ca sunt foarte buni (si) la ce fac acum, a facut ca orasul indestructibil sa-i cheme inapoi.

In 6 zile ei au inregistrat un album de 13 piese, genial. Sheffield este un oras de piatra, un oras foarte muzical (Warp Records, sheffield-post-punk, industrial, Cabaret Voltaire, Jarvis Cocker, Joe Cocker, Moloko etc). Standard Fare nu suna a nimic de mai sus; Noyelle Beat are cel mai simplu ambalaj indie-rock in care gasim un melanj sublim de “plictiseala, tanjeala, sex, exaltare, disperare si fericire” care il fac unul din cele mai bune albume ale anului: suna exact asa cum trebuie si asta i-a facut sa fie cantati de BBC One, BBC 6 Music (condoleante), XFM, Dandelion.

Vocea Emmei imi evoca Headless Heroes sau Camera Obscura, contine parca un univers mult mai complex. Chitara distonanta stridenta (Fender Jaguar) suna asa cum ar trebui sa se auda ceva in capitala mondiala a otelului. Piesa 11.Dancing are toate calitatile unui hit: e saltareata, simpla ca linie muzicala, are o rupere de ritm devastatoare, exploziva, nerv, este foarte fredonabila iar versurile sunt sfasietor-optimiste. Cred ca suna bestial live, ca vor ajunge mari si nu astept sa fiu contrazis in aceasta privinta!

http://www.myspace.com/standardfare

Warp nu e primul label la care am ghici ca a fost scos acest album. Avand in vedere ca sonoritatile suna mai degraba a pop de Manchester decat a electronice grele, sa zicem, prin filiatie, mai degraba de Sheffield, pe care casa le promoveaza in mod normal. E clar ca Warp are o tendinta spre deschidere.

LoneLady este chiar din Manchester, si asta pare a fi cea mai mare problema a ei acum, dar si un avantaj comercial considerabil. Last.fm: "Ea a aparut in 2005 cu un 4-track si un telecaster. Primul concert in afara Manchesterului a fost la SXSW." Revistele o comenteaza pe filiera post-punk de Manchester, incat si o sarba daca ar compune, ar avea, pe anumite pagini, amprenta clara de "Factory Records".

Muzica lejera, cizelata si foarte dansanta o recomanda pentru a canta in deschiderea unor trupe mai mari si mai spectaculoase, sau sa aiba concerte de club (si hip si underground) cu casa inchisa. Muzica imi suna mai mult a 90s, (desi riffurile agresive - Gang Of Four sau Au Pairs o distanteaza putin de zona), sound-ul imi evoca new wave frantuzesc, vocea este maleabila si suna ori a Fever Ray (Cattletears), ori american, a Cindy Lauper (Have No Past, Intuition) ori B52s.

Piesele sunt ori mai baladesti de truck ori mai disco (Macy Gray, Skunk Anansie, Garbage ori chiar Madonna - If Not Now) - la capitolul vechituri ori suna ca tot disco-pop’ul hip sau MTV actual. Deci un album caldut care merge deopotriva pe Europa.fm si chestionabil.ro, cum ar veni, o muzica nemuritoare. Recomand spre ascultare sora mai buna, George Pringle, care ar fi trebuit sa cante in deschidere la Air, dar sa nu uitam de Romania.

Hamid Drake (baterie, frame drum, tabla, voce), Jeff Parker (chitara), Josh Abrams (double bass, guimbri), Jeff Albert (trombon, orga Hammond), Napoleon Maddox (voce, orga Hammond), Jeb Bishop (trombon)

Poezia, muzica, si in general orice forma de arta neagra mi s-au parut mereu nobile. Poate ca se ascunde in aceasta nobilitate si o alta fateta, naivitatea. Cum se impaca naivitatea si profunzimea? Un negru ar reuni toate “starile” de mai sus printr-o metafora despre iubire, poate printr-o poveste cu doi lei, unul tanar si unul batran.

Acesta este un album cu muzica "neagra", incarcata de putere, genul care se poate auzi la un concert intr-o sala mare, cu cortina grea, visinie, pe o scena cu lumina difuza si decoruri stralucitoare, cu muzicieni imbracati in costume foarte colorate, extravagante desi populare, si diverse pana la kitsch. Este o reprezentatie la care stai cu inima incarcata si gura umpic cascata, scufundat in profunzimi dar si trist in acelasi timp.

Societatea spirituala Bindu ni se arata sub forma de free jazz, hinduism, swing, africa, dub, reggae, poezie de dragoste, ska, laolalta intr-un flux masiv, imperturbabil. Tromboanele stralucitoare evoca durerea leului ranit, a regelui decazut, basul demonstreaza clar ca daca ai un negru la el poti transforma orice in reggae: peste Wagner de-ar intra l-am auzi pe Zarathustra in toata splendoarea lui rastafariana. Oac-Oac la chitara (atunci cand nu toaca marunt alte onomatopee sau cand nu suspina lung), ecouri (ale vocii sau instrumentelor), imnuri tantrice sau alte spiritualitati, beatbox, sunt, se pare, un mediu in care toba, intaiul instrument al lumii, si ca importanta, se poate desfasura, iar daca ai un tobar nascut in Louisiana si exersat cu Fred Anderson, Adam Rudolph, William Parker, Peter Brotzman sau Ken Vandermark, desfasurarea va fi foarte intinsa in teritoriul muzical, incarnandu-se sub multiple fete.

Peste tot, ni se spune, este Kali, dansand in inimi, si, urmand fluxul temporal in ritmurile dansurilor si imbratisarilor amoroase infinite ale zeitei, transpuse de echipajul Bindu, vom naviga fara grija avand un jurnal de bord ne-scris, al libertatii de expresie. Kali a mea, du-ne acasa!

Daca s-ar fi facut muzica in Romania, avand in vedere tema albumului, acesta ar fi fost infinit mai bun daca ar fi fost produs aici.

Ies cu prietenii la un gratar pe malul baltii, la prajeala, la plaja. Jucam un fotbal, punem de-o mamaliguta, o rama, un viermus in ac, prindem un pestisor. Ne indeplineste trei dorinte: lasam prezervativele la vedere, sa se stie ca am trecut pe aici, suntem mai priaprici decat Mitica. Am mancat, se vede asta, belug de PET-uri golite de suc, lazile de bere si sticlele de Jack. Da, ne place Jack Daniels. Am mancat salam in tipla colorata, parizer la hartie old-school, friptane in pungile pe care le-am platit la Angst am fumat de-am spart, pachetele sunt insirate in forma de robotel. Ne-am sters la cur cu Libertatea, pagina 5. Altii aveau Click. Am fost productivi, iata oasele: cotlete, pulpe de pui, am prins pesti: ce schelete perfecte. Am avut carbuni de la benzinarie si coceni de la tara, iata cata focul am facut! Aveam niste troace prin masini, le-am curatat, suntem oameni curati, uite, le-am aruncat acolo! N-a fost rau deloc la plaja.

Va spun, ar fi fost mult mai bun! Niste ecologisti-razbunatori ar scoate un album-protest teribil de nervos, Noi insa n-avem nici muzica iar ecologistii dintre Carpati sunt niste ipocriti de multinationala. N-as vrea sa fie mai rai, doar companiile de salubrizare la care lucreaza mai bune si amenzile mai mari.

Gorillaz au scos un album pop teribil de plicticos. Cred ca se va vinde, ecologia si beat-urile fac bani frumosi. In 2001 eram la liceu si ma plimbam cu masina prin Bucuresti pe scaunul din dreapta, cu berea in mana si SK in nas. Pe bancheta din spate se bea bere. Se asculta Gorillaz, un album istoric. Si acum se va asculta Gorillaz, dar prost, pentru ca e prost.

Cand am vazut ca pe album apar Snoop Dogg, Hypnotic Brass Ensemble, Kano, Bashy, Bobby Womack, Mos Def, Gruff Rhys, De La Soul, Little Dragon, Mark E. Smith, Lou Reed, Mick Jones, Paul Simonon, am zis ce trebuie sa-l ascult cat mai repede, ca vor urma 16 piese delicioase. Nimic. Nu exista inspiratie. Piese de ascultat dimineata la sfarsitul unei petreceri hip de Bucuresti (cand toata populatia e chiar mai plictisita decat la venire), inainte de somn, cand substanta e chiar mai subtiata decat la trezire. MES spune 3 vorbe cu reverberatii house, intr-o piesa house, Lou Reed canta ceva la misto, repetitiv, el e golan, are voie, orchestra respectiva nu face nimic, iar restul sunt muti. Mut si eu.

Cand am citit si am vazut despre Gonjasufi ca este un nespalat cu barba din desertul californian Mojave am fost sigur ca este doar un heteronim pentru expatul ceh Kamilski, aka Koonda Holaa aka Jameel Abdul Kebab. Inca nu sunt sigur ca este vorba de persoane diferite, asa ca, ne-gasind info despre Gonja, vom prezenta bio lui Koonda.

Dupa ture prin Germania, unde a format Pseudo Pseudo, Kamilski a ajuns in USA unde traieste cu nevasta lui Kaia Miller si fetita lor mulatra Schovanka. Acolo a colaborat cu: Swans, Sonic Youth, Residents, Exene Cervenka de la X, Lydia Lunch (pe Matrikamantra), Steve Mackay, Mike Watt (sax la Stooges etc), Otto Von Schirach, Slymenstra de la Gwar si inca o tona. Jumatate de an traieste si performeaza in Paris.

L-am gasit in strafundurile WFMU, unde am aflat de albumul lui la Trackback Records, 10 Acres Of The Finest Sand, decris ca “mystic psychedelic western/noir amerikana, world music a unei lumi inexistente, muzica unui om ramas cu 3 gloante si o cale lunga de mers”. Am ascultat albumul cu ceva vreme inainte de subiectul cronicii, si uitasem ca vocea (michaelgira) de acolo este mult diferita de cea de pe A Sufi And A Killer, unde este existentialist - indie - chinuita. Probabil ca exista mai multi sobolani prin acelasi desert, si asta confirma ceva ce stiam: mediul este o parte din Autor.

Pentru Warp, ASAAK este un album atipic: fiind produs de Flying Lotus, The Gaslamp Killer si Mainframe, sunand eclectic pe baze world music, Warp nu este prima casa la care te-ai gandi ascultand. Suna insa cu totul nou, si inspirat, iar aici mai venim de acasa in casa Warp. Beaturile marca Fly Lo si Mainframe, productia excelenta si sample-urile psihedelice - GLK, merg manusa pe vocea lui Gonja; deci avem in fata unul din cele mai bune albume din 2010. Nu stiu de ce (poate pentru ca e skizo), ascultand, ma gandesc la un alt animal chinuit al desertului, tot de o frumusete rara: Captain Beefheart, o fi chiar el, disparand de vreo 20 de ani..

Este foarte anormal ca o piesa sa sune psihedelic-persan (nimic ciudat pana aici) si deopotriva kraut, cu vocea lui Ian Gilan: este vorba de DedNd. Este si mai ciudat ca, cu doua piese inainte, pe Klowds avem psihedelic-garage-grecesc! In mare, albumul este construit din beat-uri de hip-hop sau soul, are un aer desertic si are un aer de Bollywood de anii 60, muzica indiana (mult sitar) cu influente frantuzesti si italiene. Schizofrenie maxima. O fi vorba de mauri in Kowboyz and Indians unde avem arabisme peste gitani spanoili si se canta hip-hop batranesc cu influente garage?! Colaje de sample-uri, Ah, mi-am prins degetele-n pian!