Avec - music magazine

VINERI | DESTUL DE STARFUCKER, APROAPE 1979

Joshua Hodges, leadsingerul Starfucker a stat vreo zece minute cu mine la taclale despre ce mult le place România şi cât de primitori sunt oamenii. Atâta fascinaţie pentru poporul ăsta găozist şi brutal că după concert, la plecare, le-a ieşit pe nări. Taximetristul cu care s-au cărat de pe gangul odeonist, prost din fire fiind, l-a pocnit pe unul dintre membri în botic pe motiv că nu înţelege câţi bani trebuie să plătească pe căcatul de cursă. Handicapatul respectiv, probabil pe modelul local Deşi costă 50 de lei, aş vrea 100 de euro!, s-a luat în conflict cu săracii oameni care-au refuzat să dea unui bou mai mulţi bani decât înţelegeau şi ei că trebuie, fără ca bişniţarul nocturn cu dacie nova galbenă să-şi facă vreun milimetru gând că ar putea, mega întâmplător, să poarte în maşină chiar nişte fiinţe respectabile şi de mare muzicalitate, aflaţi la startul debutului lor de turneu european. Halal premieră, dar de ce dracu’ să nu ne mânjim cu retarzi de câte ori avem prilejul... Ar fi şi culmea să nu dai de câţiva proşti get-beget în periplul prin voma lui Bucur. Ar fi şi păcat. Te-ar bufni vreun plâns. Iremediabil şi suav, cei trei gagii-parte creativă din band + cei doi ajutători live şi-au făcut în jur de-o oră+ o treabă foarte, foarte elegantă. Nu ştiu exact cum funcţionează sunetul din camera de concerte a clubului Control, dar secretul pare să fie: du-te mai în faţă ca să auzi mai bine!. Mulţime? Frapant de numeroasă şi ea – la vreun 300+ sosiţi de te miri unde. Lume frumoasă, interesa(n)tă. La Bury Us Alive... Toată sala în delir... Mi-am amintit de-acum două săptămâni, când auzeam piesa într-un episod nou de How To Make It In America şi mă gândeam cât de excitant e c-o să-i văd în foarte puţin timp live, la mine acasă, aici, aici unde e din ce în ce mai ceaţă... O seară de excepţie calitativ care n-a făcut decât să redemonstreze şarmul seriei New Pop Order, exclusiv admirabilă şi fără niciun motiv de contestaţii şi neplăceri până în acest moment. Vreau o continuare a acestui serial foarte rar şi în 2012. Până acum fiecare episod a fost prea delicat ca să mai scâncesc ceva.

Bine. Sunt multe cap la cap de pus şi deja mi s-a sublim luat. Am fost vinerea trecută la San Soda printre coclaurile ticsite cu şaormerii greceşti prin Centrul Pseudo Vechi al vomitivului Bucureşti. Am stat printre cele 150 de persoane care au ales altceva decât turneul vast al serii dotat cu adormitorii Vondelpark în Control Club şi cu înc-o zăpăceală selectă cu Jijian, Boru şi draga de Hibdiebattery la Boilerul de Inducţie. După câteva ore prin camera doi a Paradisului de pe Academiei 19, de vorbă cu solistul englez blond al Vondeloşilor şi spamat de acelaşi Franz Ferdinand 2004 din cd-urile audio ale inestimabilului Cliza, am purces la stat cu australian disco-caca-maca în subsolurile celei mai asfixiante hrube în care am intrat recent. Pentru că mă mişc greu şi în scârbă n-am mai avut nestemata ocazie să mă întrevăd în Tralala până la acel moment şi mi-am dat rapid seama şi de ce. E mic, e şubred, e cu nimic. Plus un băruleţ cu păhărele. Am auzit printre rânduri diverse, dar cel mai bine un Van Cola foarte irosit şi inconstant. Cu un set progresivo-lent şi plicticos de disco house prăjit cu ulei vechi în prima oră şi cu accente şi zvâcniri french electro, dream wave şi nu disco paranghelie spre final. S-a dansat, s-a respirat, aranjat şi copios, chiar cuvios. Ce mi-am dat eu seama repede e că a fost Kristal Klear duminică la care nu m-am dus pentru că era duminică. Apoi ţin’te bine la ce demenţeală apare la orizont cu lansări de ace, maşini de cusut şi Papiote. Sau chiar Sun Glitters de mare stimă şi magie creaţională. Sau chiar resaturaţie blazată cu clienţii vechi Art Department ornaţi nu tocmai prost cu Aeromaschine. Cum gingaş grăia un camarad foarte drag: s-au pişat pe noi weekendul ăsta! Iarăşi aduc 30000 de artişti în acelaşi timp, parcă vor să ratăm parte din tot ce ne place!... S-a rotit masa, publicul acum e la cheremul organizatorului.

Nu ştiu care cherem sincer, însă eu mă duc din instinct la Sun Glitters. Hipsterul afectat din mine urlă. E bine peste tot şi pentru toate acestea îţi trebuie timp, bănuţi şi mai ales stare. Se lasă cu distilări şi plonjări în necunoscut foarte abrupte. Ba trei petreceri mega proaste şi le uiţi imediat. Ba toate senzaţiile la un loc. Şi nici nu vreau să mă gândesc la sfârşitul lunii sau la decembrie...

VLAD STOIAN

Aş fi vrut să scriu nişte treburi interesante despre un weekend interesant. Însă tot ce am simţit vinerea trecută a fost Frig. Frig social, frig în meteo, frig în viaţă. 5 grade Celsius afară şi şi mai puţine în interior, în suflet. Încăperi aproape pustii la petreceri aproape satisfăcătoare. A fost o pasă proastă a noastră tuturor. Sau o altă pasă proastă a mea. Cert e că ne ferim de adevăruri temporare şi mânăm mai departe. N-ar fi de spus prea multe despre nimeni pentru că muzica sună într-un fel rânced şi redundant când vii din nişte căşti experimentate. Să mă duc să-l aud pe Hijack la Palatul Spayer făcând warm up cu CFCF singles de-astă primăvară... E unpic prea mult boring pentru mine. Mi se ia când le văd mutrele şi slăbiciunile expuse atât de nonşalant şi dezinteresat. Aproape cu lipsă de respect pentru orice creier întreg la cap. Cineva din Surround Arround Sound mă întreba retoric şi pe drept tăios: Hai, mă, frate, mai contează ce se aude?!... N-am ştiut ce să răspund pentru că lucrurile sunt într-adevăr aşa cum sunt. Toţi vin nelucizi, doldora de foiţe, hipnotizaţi, sălbăticiţi pe lângă ziduri şi cu frică de orice altceva ce nu e întuneric şi iarbă. Foarte greu renunţă omul la cota lui de beznă.

În weekendul greu de uitat trecut am apărut în două locaţii noi pentru vârsta mea. Fie la de-afară-căminul-studenţesc din Plevnei, fie la Albirea Dinţilor de pe Dorobanţi... Muzica aleasă isteţ şi locaţiile călduroase-ambiental îţi pot schimba toţi dracii din cap în ceva foarte bine.

CÂND NU E AEROPLAN... MAGIA E DREAMWAVE!

Ghici! Am fost la minunata întâmplare mult dorită şi anunţată cu Stephen Fasano aka The Magician in Sfântul Locaş de Cult Berlin. A fost o seară absolut dementă, scăldată în lumini Keenhouse; toată chestiunea s-a petrecut ultra rapid şi în mega sunete via o calmitate de toamnă enervantă la 17 grade Celsius. Minunate unduiri unduitoare cu aspect de mulţime spumoasă de 500+ persoane, într-un eroism notabil câştigătoare – având în vedere că doar la câteva zeci de metri distanţă, în Palatul Universul, se desfăşurau orgasme violente de başi cu Borgore. La faţa locului, cu mult tupeu şi visuals de nota 12, s-a resituat şi Dreamrect, foarte ochios şi expresiv din ce în ce mai!... Domnul Stephen a venit şi a plecat, lăsând efectele acolo unde trebuia. În suflet. Vibraţii schimbate şi şocante pentru al domnului belgian set... Deoarece şi pentru că... Omu’ a schimbat-o din vechile aventuri disco 2009 pe care ni le reamintim printre rânduri via dimineaţa orgasmico-solară cu Aeroplane la Arenele Romane, pe vremea când încă o mai ardea cu Vito... Şi a mutat-o spre... French electro, dreamwave, weirdo dancey shits emise lejereanu pe timp de costumaţie şic cu pantofi verzi cam mari pentru corpuleţu’ lui malac de husky chubby bear, sacouaş alb ca varul şi baghetă magică la buzunăraşu’ inimii. De poezie celestă. Pe lângă aceste neasumuite întâmplări audio care au intrat în jurul orelor două noaptea -  după nişte intro-uri aproximative The Model (pe care nu-l gust nici artistic, nici omeneşte) - special feature s-ar putea numi şi făcătorul de balonaşe şamponate de lângă dom’ Fasano... Care a animat pe model Sex Fest Striptease Night şleahta de dansatori melomani foarte stilaţi înghesuiţi cu disperare chiar lângă pupitru.

Skit I Allt = Fuck It All. Ne-au lipsit de la 4, discul din 2008, încoace. Psychedelia suedeză are cruste înălţătoare. Scena e largă, imaginaţia şi părul auriu cu tonele, ai tot ce vrei să stai pe aerul ăsta tomnatic şi să cânţi cu tot sufletul, să respiri prin pian, să te conectezi cu tobele alea emanând incantaţii pentru Soare... Sunt uşor surprins că şi Statele le-au dat în ultimii ani puternice şanse şi iată că materialul în discuţie s-a lansat şi prin Mexican Summer pe 14 septembrie anul trecut, fix acum un an. Gustav Ejstes, cu flautul lui ireal, cu toată echipa aia plină, de nici nu mai ştii de unde îţi vin... Anna Järvinen (genială şi singură), bateristul Johan Holmegard, chitariştii Reine Fiske, Mattias Gustafsson. Toţi nişte profesionişti exemplari. Este cazul să vi-l cumpăraţi astăzi, cu singura precizare că e în limba lor nordică minunată şi poate vă va lua ceva să descifraţi şi versurile. Mă duce cu mintea la finlandezii Euroboys/ Kåre & The Cavemen, deci e cu atât mai tare musai să îl aveţi în colecţie!

VLAD STOIAN

Sfântă Precistă, ce vrăjitorie! Parizerul vieţii au revenit cu un album foarte promis care sperie toate secretarele de liceu şi toate profele de chimie ale urbei. Incisiv, anti-culte, ca sarea pe rană sau pe ceafa de porc, zdrobitor şi înţesat de incantaţii măiastre, noua creaţie de mare senzaţie din partea domnilor John Holland, Heather Marlatt şi Jack Donoghue îţi ejaculează goth shoegaze pe toată faţa şi te înlemneşte ca pe struţi în faţa unui rug imaginar. Povestea e prea lungă. Procesele Vrăjitoarelor din Salem a fost o serie de audieri în faţa magistraţilor locali urmate de procesele de la curtea marţială a ţării pentru a intenta proces oamenilor acuzaţi de vrăjitorie din Essex, Suffolk, şi Comitatele Middlesex din Massachusetts, între februarie 1692 şi mai 1693. Peste 150 de oameni au fost arestaţi şi întemniţaţi, cu mult mai mulţi acuzaţi care nu au fost urmăriţi formal de autorităţi. Cele două curţi au condamnat 29 de oameni pentru vrăjitorie. 19 dintre acuzaţi, 14 femei şi cinci bărbaţi, au fost spânzuraţi. Un om (Giles Cory), care a refuzat să ia cuvântul pentru apărare a fost omorât cu pietre încercând să-l convingă să accepte. Cel puţin încă cinci dintre acuzaţi au murit la închisoare. În ciuda faptului că au fost cunoscute în general sub numele de Procesele Vrăjitoarelor din Salem, audierile preliminare din 1692 au avut loc în multe oraşe din zonă: Salem Village, Ipswich, Andover, cât şi în oraşul Salem, Massachusetts. Cele mai cunoscute procese au fost conduse de Curtea lui Oyer şi Terminer în 1692 în oraşul Salem. Toţi cei 26 de oameni care au fost judecaţi în faţa acelei curţi au fost condamnaţi. Cele patru sesiuni ale Curţii Superioare de Judecată în 1693, au făcut numai trei condamnări în cele 31 de procese pentru vrăjitorie pe care le-a supravegheat. Sper că aveţi acum o idee despre cât de infiorător sună lucrătura. Cei trei lansatori de gen muzical au în jur de 22 de ani, bagă droguri prin ce orificii pot şi fiindcă tot nu are niciunul job stau în casă şi fac combinaţii scelerate de Sunete, tratate ca sumbre variante de electro şi de notabilă molestare haunted house a clipei. Au vreo două EP-uri prin Acéphale şi Merok, la care adăugăm câteva piese aruncate de-a valma pe net şi acest full lenght îngrozitor de la modă. Descurcaţi-vă dacă puteţi şi urlaţi puţin la Lună, chemaţi spirite, aprindeţi candele, dopaţi-vă, faceţi ceva!

VLAD STOIAN

Titi Brand, Victoria Aracet, Clara Cisternă şi colegii nu s-au putut abţine şi-au ars-o pe coclau. Au mers din colţişor în colţişor, au adulmecat serata bine şi s-au comprimat de-aşa natură încât configuraţiile să înghită both Africa Haiteh şi Benoa Et Serjio. Fuseră şi se şi duseră. Ba pe bicle, ba pe jos, ba cu Fiatu’ făcut de Crăciun cadou de tati-deputatu’, ba prin taxiuri plătite de alţii, tinerii se înfiripară în sfânt început de weekend al debutului de sezon muzical 2011-2012, într-un puseu de vene artistice bine articulate şi brodeli de strecurat printre rânduri. Ce-am înţeles? Destule. Mai expres virat: că la critici îndelungi se răspunde cu rezultate peste medie (un succes), respectiv că lupu’-şi schimbă părul, dar se tunde tot la o frizerie din Titan (o mâhnire).