În weekendul greu de uitat trecut am apărut în două locaţii noi pentru vârsta mea. Fie la de-afară-căminul-studenţesc din Plevnei, fie la Albirea Dinţilor de pe Dorobanţi... Muzica aleasă isteţ şi locaţiile călduroase-ambiental îţi pot schimba toţi dracii din cap în ceva foarte bine.
VINEREA ÎNFUMURATĂ
Înfumurată doar la nivel de efecte-n întuneric în neaşteptat de splendida clădire fostă-închisoare Malmaison de pe Calea Plevnei 137 C. După uşorul derapaj involuntar de la MNAC în care mă înfricoşasem că până şi cei mai buni tind să vrea să se prostitueze şi să încalece pe bişniţă low, Chestionabil(parcă atenţi şi păsându-le despre ce cred în alarmele mele) s-au întors rapid la excelenţă (aka ceea ce fac inovator pentru ţărişoară din 2006 încoace) şi au executat în mare tihnă un episod 15 de joints absolut remarcabil! Line-up de mare gală şi perfecţiune, locaţie de petrecere – ubber miez şi mega de senzaţie, sunet grozav şi o stare generală foarte, foarte sexy. De la intrare şi până pe holurile foarte virale de la etaj – lumânărele şi atmosferă witchy de mare intro pentru ceea ce se auzea în aburii totali în care te literalmente pierdeai chior în show-ul deja început al incontestabilei Anca Ştirbacu. Voci invadante + electro dying-house cu aromă de înmormântare şi poluţii nocturne scurse-n urechi + abrazivităţi vizuale şi mult fum demn de aproape-tuse din generatoare + un tavan cartonat din care la orice bas mai puternic (respectiv din 30 de secunde în 30 de secunde) veneau presărat urme de lemn pe chelia mea tunsă recent la zero. Am apucat jumătate din show-ul brăilencei-unicat, dacă mi se permite - ar putea fi poreclită în the sweetest freshest way as The Real Sexy Brăileanca - şi m-am holbat tăcut la cât talent are în piept şi ce modestă este de fapt făptura destul de iniţiatoare de treburi pe meleag ce cântă şi foarte-încântă sub numele Hipdiebattery. Or fi Witch House-ul şi Dream Pop-ul genuri vechi de ani şi zeci de ani, însă când vezi totul materializat la câteva sute de metri de casa... Începe să ţi se scoale pula foarte grav la excitaţia că, fie şi pricăjit, cultura şi bunul stil cresc cu tupeu tot mereu prin zone autohtone, iar temerile vechi tind să dispară definitiv pentru nişte îmbrăcăminte nouă şi plăcut lucioasă. Lumea s-a schimbat. Iar. Regret că n-am prins întregul performance, dar nu extraordinar – mai am timp s-o revăd cu multe alte ocazii în viitor... Concentrarea s-a mutat cu ochelarii pe domnul Herne, la show-ul numero due din a sa ieşire la faruri recentă. De data asta cu un set mai lazy si ne-notabil, care după 10 minute (indispus de flow) m-a făcut să ies din cameră spre a purcede la taclale cu diverşi prin cămăruţele numai bune pentru acordat o muie. Herne tinde să-mi inspire facial senzaţia că nu face chestia asta cu toata inima câteodată şi sper că simţământul meu aprig şi neprietenos să fie înşelat strict de această particulară dată. His poker face makes me nervous. Şi nu în sensul pozitiv. Pentru că chiar cred în cum se mişcă şi aş dori personal să-i vad sparkşii mai elocvent şi tupeistic şi sufleteşte la vedere. Come on, boy! Wake up! Make me dream away with fire! Nu mă adormi regeşte, fă-mă rege adormind şi stai cu mine, nu ieşi inaintea mea din propriul corp. Or something like that. Sau poate asta e imaginea de show pe care încearcă el s-o afişeze pe termen lung, ceea ce nu se poate schimba din păreri subiective şi aş începe să devin speriat despre el on a long term plan (dislike)... Ţaca-paca, lumea exclusiv frumoasă şi rafinată din urbe şi nu numai (feţe alese de fini variabili), cam toată branşa de creativi ok – răsfirată prin colţuri pe lângă uşile cu gratii, cufundaţi în bârfe îndelungi şi flirturi înduioşătoare... Multă poezie şi un slow motion adorabil în comunicare... Un ceva nevăzut care relaxa tot party-ul magicmente. Toată lumea beată de oboseli octombrice. Ce se aude, ce se aude... O, Dumnezeule! E Jacques Greene, lângă el cu un manager generos-foc, aducător de coca fix sub nas, pentru o mai bună desfăşurare a evenimentului. Post-dubstep.tumblr.com, episodul Uite nişte ritmuri fireşti şi la Românica acasă!... Dans dement şi unul dintre cele mai bune numere de muzici care s-au săvârşit vreodată în patrie. Ar trebui readus, de data viitoare – chiar live şi-ntr-un spaţiu mult mai larg – merită cu mare graţie, mi-e să nu fantasmez, chiar o Polivalentă (loc unde, apropo, deprimant în seara următoare au revenit Morcheeba)... Greene ar fi trebuit, din relatări, să sosească c-un set de tobe după el, însă din diverse dificultăţi, nu s-a mai putut la timp şi-n ordine operaţiunea... Anyway! Next time! E bun! E delicios! E artă!... Plus o încheiere venită parcă prea devreme cu deja prea clasicul The Weeknd - Wicked Games, ca să îţi vină să te fuţi pentru tot restul nopţii mai tare decât oricum îţi venea deja. A fost Bogman după?! ...Kinda who cares! Lumea ori cam pleca, ori se tripa pe-afară în diverse. Dar lumea a stat. Acolo. La 5 dimineaţa când am decis io să-mi iau coaiele la spinare şi să mă tirez (spre acasă şi nu spre tradiţionalul Traian 42, cum au făcut mulţi dintre participanţii la nedeclarata orgie), treaba se ţinea încă într-o mare formă şi persoane cu chef de dans şi voie bună se tot găseau. Una peste alta, o seară cursă dulce, fără deranjamente sau probleme de niciun fel. Nota 10 plus. Sper ca următoarele Chestio Joints să fie la fel ca numărul 15 de bune sau şi mai şi de-atât!... Ah, adaug surexcitarea sublimă despre moartea neoficială a locaţiei MNAC, sper pentru totdeauna, şi înlocuirea ei cu ceva mult mai romantic, zvelt şi actual pentru tinerimea oricum prea dementă pentru locul ăla curat şi greu de accesat pe nşpe mii de seturi de scări, cu paza-n ceafă. Închei dorindu-mi maxim ca precedentul miez de nedumeriri de la Benoit & Sergio să fie ultimul care să existe în preajma foarte pricepuţilor kaki de la Chestionabil şi seria lor de mega petreceri să continue DOAR RESPECTABIL de aici încolo. Revenirea cu un aşa fabulos episod 15 m-a lăsat mască. Aseară ascultam cu prieteni dragi Jamie xx la Boilerul Iubirii şi ne spuneam visători că ce bine-ar fi să fie live colea pe maidan. Din consultări, ştiu că oamenii încearcă oceanul cu linguriţa, însă personajele astea porno fierbinţi sunt din fire foarte ocupate şi bookuite deja pe tot mapamondul. Poate le prindem aripile din zborul lor larg până în iarnă. Poate next year... Chestioşii dimpreună cu cuvioşii Burn nu stau degeaba sper...
SÂMBĂTA ALBĂ TOTAL
Şi hop ieşim din bârlog şi la sfânta deschidere a micro-Gaiei de lângă A.S.E., acolo unde Tornado se apucase corralist pe la vreun miez de noapte cu nişte remixuri înălţătoare magicianeşte la Lykke Li şi mult Dreamwavesănătos la cap. Cum ne-cum, eu am rămas cu părerea că i-a bătut pe headlineri la funduleţ cu ce a pus. Exista comparaţie între OK Corral şi Drop Out Orchestra? Nu ştiu. Pe seara asta de sâmbătă eu aş fi optat pentru OK Corral până dimineaţă dacă mi s-ar fi arătat un tonomat cu apăsări pe butoane. Vreme de o oră, mi s-a părut terifiant de amuzant că i-o l-am confundat pe Tornado cu DOO themselves... Fuckin Jizz Us Christ. N-am mai ajuns până acum la La Blanca, dar ce-am simţit la prima impresie este de mare, mare aranjament: Locul arată foarte tare, serviciile sunt la locul lor, lumea toată zâmbeşte şi îmi place aşezarea enorm, plus un ring de dans foarte elegant. Exotism care funcţionează ca un afrodisiac. Da, locul ăla stimulează la futai fie doar prin canapelele roşii... Da, poate că e făcut pentru zona de glam-stupids, ori aşa umblă prejudecăţile, dar eu m-am simţit fantastic şi n-o să ezit ever să spun cât de bine mi se pare că CHIAR E La Blanca! A durat băiatu’ ăsta mioritic până la orele 2:00 fix, cu mici intervenţii ale veteranului Tiberiu Jakab, când pe fir au intrat adevăraţii Drop Out LIVE, direct şi în mai-puţin-super efect... Chitara la braţ, plus discuri-căcălău în jurul lor, însă începere bătrânească de set cu vechituri nouzeciste care mi-au cam ucis jumătate din entuziasm... A durat totul până la 4:30 pe ceas, două ore şi jumătate în care am preferat să mă holbez la bunocii ce dansau pe ring şi lumea de fiţă a Dorobanţilor (la blondul din Akcent – ăla cu îndreptar etern la măsele şi din reclame la chiloţi româneşti aka Sorin Ştefan Brotnei, la bombonica cu muşchiuleţ aka carameaua Bogdan Vlădău, la fosta vedeta Kiki Riki Miki actuală prezentatoare de meteo matinal pe TVR 1 aka Beatrice Soare, ce degusta singurică un cocktail la bar, sau la Fernando-ul de preţ al tuturor Caransebeşurilor aka Mihai Bendeac, îmbrăcat în alb într-un fel extra sweetie gay - oare ce simte el, acum că femeia vieţii lui, cum o numea odată, recte Luminiţa Anghel s-a măritat pentru a treia oară cu altul...). Mi-am dat seama instant că nici industria mainstream nu mai e ce-a fost odată şi că e interesant cum se schimbă acest mediu de hibrizi cultural numit Românclisma. Mult Disco, multe hituri, până chiar spre nişte Chan Chan Buena Vista Social Clubic de mare dimineaţă relaxantă, Vania (încă!) le are cu ele, nu putem contesta... Chiar dacă în La Blanca poporul nu are gradul de hipsterism pe cote ridicate, ca-n locaţiile obişnuite prin care ajung de cele mai multe ori, ştie să se distreze sincer, necontrafăcut, cu viaţă. M-a făcut să plec de-acolo cu un aer împăcat şi spumos, vreau să mă reîntorc curând cu ocazie la fel de plăcută. Mi-a câştigat inima cu totul, e unul din cazurile alea când locul unge muzica şi nu invers.
Ne gătim stările pentru vinerea ce vine de Trus’Me şi câte altele în Erotica Vamă a Electronicii Superioare!
Viaţă frumoasă, nu alta!
VLAD STOIAN
