You are here: Cronici Cronici albume The Stills | Logic Will Break Your Heart [Vice, 2003]

The Stills | Logic Will Break Your Heart [Vice, 2003]

Email Imprimare PDF
The Stills

Iarna însăşi. Este atât de intens şi măreţ, fin, intim ca niciun altul…Gol şi uitându-se cu speranţe vagi spre mâine… Iubirea plângând… De la titlul discului, sublim în toate felurile, până la modul în care minunăţia asta de debut Stills e produsă… Grafica, versurile, sunetele, videoclipurile, coperta de Santiago Marotto… Absolut fiecare detaliu care a venit cu acest material conţine ceva unic-fermecător, nepământean, stelar, e dătător de obsesii… Nimic din toată cariera ce-a urmat prin semnarea cu Arts&Crafts n-a mai atins rafinamentul şi splendoarea zisă atât de simplu în cele 12 track-uri ale lui Logic… Am o grămadă de amintiri minunate din viaţa mea cu albumul ăsta pe post de coloană sonoră şi mi se face pielea de găină că am şansa să mă exprim despre el undeva. Vă rog să-l (re)auziţi şi să îi (re)simţiţi fascinaţiile şi candoarea de unii singuri… Sunt convins că-l veţi iubi cel puţin la fel de mult… Changes Are No Good, Yesterday Never Tomorrows, Let’s Roll, Love And Death... În capul meu aşa sună iarna unui îndrăgostit singur… Chitara unui Greg Paquet care a plecat după realizarea acestui material din trupă… Se simte… Glasul sfâşietor, cântând credinţele şi rănile gălăgioase ale unui Tim vitriolant în fiecare şoaptă…Te iau toţi fiorii… Regret că formula The Stills n-a mai rămas aceeaşi ca pe primul disc. Aceasta este esenţa trupei şi am certitudinea că va rămâne. O capodoperă indie rock irepetabilă, se desprinde de tot ca cel mai bun din decada sa. Esenţial, rădăcinos, vibrând furie, sfidând timpul. The Stills s-au destrămat în aprilie 2011, după trei albume de studio formidabile. Logica ne va rupe inimile pentru totdeauna.

VLAD STOIAN