Nu ştiu de ce mă împotmolesc constant în MARI AŞTEPTĂRI. Noul BRMC sună ca Howl de acum fix şase ani. Este la fel de amorţit şi reprobabil. Veniseră în toamna lui 2008 cu acel material experimental. Mă amăgiseră că o iau pe noi căi, că se reinventează, că urmează ceva ce n-am văzut nicicând…De unde?...BRMC revin la indie-rocko-blueso-aproape-alternative-rock-ul lor cel mai nefast, ala cântat din 2005 până în 2007. Este dificil să zic de foarte bine despre ceva ce-mi place doar parţial. Am să urlu după nostalgiile Take Them On, On Your Own şi o să-mi pun de pe cd-ul ăsta nou…Finalul! Ultimul track pe disc e cel mai ferm. Se cheama Half-State şi vă sfătuiesc să începeţi cu el audiţia noii înregistrări a băieţilor din San Francisco...Asta ca să nu rămâneţi în ceaţă şi uşor dezamăgiţi de prima jumătate lipsită de virilitate, nefiresc de lentă şi cu atmosferă de bar de film country. Poate reuşiţi voi să-i acordaţi mai mult de trei ascultări în rotaţie. Eu nu pot, regret.
VLAD STOIAN
