Punga pentru vomă ține doar la pișare
de Mihnea Mihalache-Fiastru
Povesteam mai demult că punga pentru vomă ține și la pișare, pentru că așa citisem nu mai știu pe unde, cum că un slobozit pe nu știu care cursă internă US s-a pișat într-o pungă de air sickness. Asta pentru că ăia din avion nu i-au dat omului voie la veceu și atunci fraieru` a dat-o-`n punga de borâtură. Șmecher omu` și după aceea i-a și dat în judecată pe ăia cu aviația și a câștigat. ”Bravo, mânca-ți-aș pula ta, zici că ești cocalar dintr-ăsta de pe aici care intră cu mașina în stâlp ca să le ia la fraieri banii pe asigurare”, m-am gândit și complet gratuit și doar din solidaritate cocălărească cu respectivul american, m-am pișat și eu într-o pungă pentru vomă. Așa, doar ca să văd dacă ține și să scriu după aceea despre asta. ”Frate, eu n-am înțeles-o pe aia cu punga de vomă !” sau ”Ce pula mea ai vrut cu aia cu voma în avion ?” și ”Frate, aia e o mizerie cu punga cu vomă, cu pișat și așa, aia a fost mai mult ca să-ți faci tu poze să dai pe site!” am auzit după ce am scris idioțenia, de la prieteni și oarecare fraieri mai pe genu` așa și așa. Mă bucur foarte mult atunci când cei care mă cunosc sesizează că am scris o prostie care nu e nici funny, nici cool, nu are nici mai multe țâțe, pare narcisică și e greșită complet, în general. Tocmai de aceea m-am gândit să fac un sequel la punga de avion și să aflu dacă punga de vomă ține și la vomă. Bine, de fapt e ceva mult mai profund aici, nu doar despre cum borăști în punga pentru rău de avion ci și cum ajungi vomezi în avion.
Putem doar să ne imaginăm cum povestea asta ar fi plasată în timp și spațiu, tocmai de aceea rog pe oricine va citi să se limiteze la imaginea cu mine pe scara avionului. Frumos, atent, atletic, poate mă veți cunoaște, cândva. Important e că am ajuns acolo. Eu și avionul și cerul pe care urma să-l cucerim. Splendid, libertate și presiune. Tarom, întotdeauna Tarom, un fel de ”Always Coca-Cola” pe ruta București – câteva mii de metri în sus. Și de aici, de cum încalec șaptetreișaptele ca pulache ăla mic pe capu` ăluia pufos în ” The NeverEnding Story”, iau loc pe 7C și vezi că-mi sare-n ochi rubinele, tati. Plastec polișat sclipea pe podea. Mă și aplec, îl ridic, îl șterg și îl bag rapid în buzunar să nu vină vreo stiuardeză să mi-l ia. I-l duc cadou lu` maică-mea, zic că l-am cumpărat din străinătate.
Prin avion, numai bulangii, m-am dus la veceu în prima jumătate de oră de la decolare ca să mai deretic pe acolo, să pot să borăsc și eu în tihnă. Să-mi priască ce voi fi mâncat, cum ar veni. Mă rog, ”Tarom” e cea mai penibilă companie aeriană cu care eu am zburat vreodată. Și asta nu pentru că sunt român dintr-ăla căruia i se pare de căcăt orice implicare și manifestare românească iar cu low cost-u` nu am zburat și nu o să zbor. În avioanele ”Tarom” miroase a vechi, asta e, ce să faci. Și nu doar de la scaunele alea, ci și de la stiuardeze, care și ele miros a vechi, a menopauză, a vopsea Miraj, a parfum Farmec, fraierele sunt prea armuri, gen. Exact ca angajatele alea de la Inter care ieșiseră pe balcon să-l aștepte pe Alain Robert în aceeași fentă cu care l-au așteptat pe Brejnev pe vremea când cheiu` Dâmboviței era încă șantier. Parcă era și una mai bună, dar nu prea s-a uitat la mine. Zdreanță penală, dacă i-aș fi dat ei inelu’ găsit pentru mămica, să vezi ce s-ar fi făcut comodă lângă mine.
Avantajul pe cursele Tarom constă în faptul că îți este servit din prima kitul necesar pentru a borî din toți rărunchii în punga din fața ta. O fi vreo politică a companiei ca plătitorii de tichet să folosească absolut tot, inclusiv punga magică. Intrând pe concret, totul se servește scurt și ireproșabil. Vine o dintr-asta de șaptezeci de ani care-ți întinde un sanviș belit și cele necesare băutului. M-am gândit să-mi ușurez tranzacția stomac – pungă cu niște suc de roșii și ceai verde peste penaliciunea în pîine. Culmea e că toți ăia din avion s-au umflat ca lumea cu mizeriile. Sper să moară cineva la un moment dat și să scoată orice otrava digerabilă din prețul biletului.
La economic tembelii înghițeau fără să fi vrut să vomeze acest tip de panitate neîmplinită: pîine râncedă cu margarină, două felii de roșii și două de cașcaval: ”Fă, mie îmi convine că eu vreau să borăsc la voi în pungă, dar altfel tu mănânci treabă dintr-asta ?” m-am gândit s-o întreb pe una dintre copitatele alea care trăgea de un cărucior dintr-ăla de mâncare, ruginit de zici că-ți torni tifos direct bucal dacă mănânci orice de acolo. Cașcavalul ăla nu l-am simțit, roșiile erau făcute la neon, dar am senzația că succesul vomei fulminante a stat în margarina aia, ceva untură topită, morții ei, zeflemea produsă de carfur, nu știu, cremă depilatoare.
Foarte bun, am împachetat totul frumos, ca să vină doamna să-l ridice, asta dacă nu face accident vascular de la împins lada frigorifică, combinat cu presiune și vârsta ei înaintată. Sanvișuri ”D`LISH”, ceva deosebit, nu se găsește în comerț. Eu dacă eram reporter mișto și ziarist super-scump aș fi aflat cine sunt ”D`LISH” ăștia care sunt complet necunoscuți altfel, îți provoacă rău pe banii tăi și care sunt ițele combinației lor pe ”Tarom”, cum, în ce fel și de ce câștigă ăștia bani livrând margarină pe cheltuiala proștilor care se mulțumesc că mestecă ceva acolo, ca vitele. Dar cum această profesie este din ce în ce mai îndepărtată de mine, bag doar așa puțin text la diridiri cât să fie drăguț și gata.
Pe nesimțite au început să se arate victimele zborului. Se poate vedea lumea răpusă de foame pe calea aerului. Ăsta care dormea era un francez bulangiu care pierduse nu știu ce avion. Oricum, fraieru` a cam leșinat. O fi fost de la margarină cu roșii, morții lui, sensibil. Sau poate i-o fi venit candeala de mâncare de la business. Acolo e și mai hologramatic culinar, ăia stau pe porc cu chimen, ciorbă de dovlecei cu pârjoale moldovenești, ciolan tras în vid cu cremă de zahăr ars și dude, plătică cu orez cu lapte, pastramă de iepure cu pepene galben și alte delicatese super-atente pe bani grei și euro.
Când mi-a venit sorocul am zis să mă duc la veceu să aduc pe lume margarina, doar că sărăciile alea blocau culoarul cu adunatul resturilor de pe la pasagerii ghiftuiți și atunci am zis că să mă duc la veceul de lângă pilot și pe drum mi s-a desfăcut cutia sanvișului astfel că am presărat pe culoarul de la business resturi de pâine, servețele, un plic de ceai și două pahare mutilate ca un adevărate Hensel și Gretel, trecând pe lângă ăia care savurau bame în sos de vită. Când să intru în veceu, a venit o bătrână dintr-aia care mai că le dădea în gură și li se urca pe berbecuț ălora de la clasa bogațiilor și mi-a zis că eu n-am voie la veceu acolo. Suspinând și umilit m-am dus la veceul din spatele curții școlii, în care devastat de cele întâmplate am aruncat cutia sanvișului în veceu ca să văd dacă se înfundă. Nu s-a înfundat, dar era așa ciobit pe margine, ca la vestiarul echipei de fotbal ”Minerul Berbești” și dacă te băgai pe defecat riscai să rămîi șmenuit pe cur.
Eșec total. Baricadat în veceu` de la coada avionului, am încercat să duc la bun sfârșit misiunea, considerând că pot s-o fac din picioare, dată fiind scormonirea intestinală provocată de sucul de roșii cu margarină și ceai verde. Nu am prea reușit și atunci a trebuit să mă aplec. Și taman când a ieșit pruncul s-a dus cu totul în veceu și voma și punga cu tot cu apa pe care o trăsesem preventiv ca să nu fac zgomot prea mare să moară bătrânele de inimă la poarta cușetei rezervată orelor de fiziologie. Așa că pentru mine punga pentru vomă ține doar la pișare.
Eliberat și zglobiu, reîntors pe zona șaptece, am zis să testez și lectura din dispozitiv. Am găsit splendida revistă ”Sky Lady”. Discriminare la altitudine. Adică de ce să citim lifestyle feminin, de ce nu revista ”Bordel” sau ceva lifestyle masculin sau și mai bine ”Forumula AS” în ediția ei dedicată ”Sky AS”, ca oricine să se poată informa despre rețete culinare din Țara Oașului și generalități despre cancer rectal, în timp ce savurează un sanviș cu margarină. Cu toate astea echipa redacțională de la ”Sky Lady” a găsit formula de a mulțumi zburătorii de ambe sexe, făcând-o milfă pe milionereasă și direct copertă. Destul de penibilă, dar comparativ cu Ana Aslan care îți oferă cu grație un meniu consistent, femeia e de-a dreptul softcore pe de SAT1 tras pe nașpa pe VHS.
