Durerea în pulă naște monștrii 
Să nu mă înțelegeți greșit, e foarte bine că s-a ajuns până într-acolo ca în 2011 să se trateze mai toate bolile venerice și diversele lor forme de manifestare. Cu toate astea, după ce în ultimele zile am stat cu capul în analele patologiilor cu transmitere sexuală din România fix pentru acest articol, am ajuns la concluzia că să mori e de departe cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla atunci când suferi de o boală venerică.
Asta că tot e așa o gen euforie în ultimii 10-15 ani cum că ce bine că există tratament pentru cele mai multe dintre aceste boli și că e scumpic să luăm toți sculament, că oricum nu mai moare niciun poet nepereche din cauza dificultăților de a suporta singurătatea. Așa este, tot ce spune la clișeu e foarte adevărat, dar la fel de real e că în perioada 1990 – 2009 în România s-au înregistrat 142000 cazuri de bolnavi de sifilis, fiind direct pe primul loc în Europa la numărul infecțiilor cu siflis și pe locul al doilea la cazuri de gonoree. De fapt, povestea nu înseamnă mare lucru, altul în afara faptului că fazele astea care se observă sunt încă atât de prezente. Tot studiul ăsta a fost publicat de European Centre For Disease Prevention And Control și a fost postat pe data de 26 mai pe site-ul instituției. E o chestie foarte lungă și plictitsitoare pe care o puteți găsi în format complet aici: (http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/110526_SUR_STI_in_Europe_1990-2009.pdf )
Eh, dacă tot am dat peste prostiile astea, atunci am zis că e un prilej bun și un pretext suficient pentru a mă aventura în zona care pe mine mă atrage cel mai mult, aceea care arată bine și atât. Toate fotografiile și microfotografiile pe care le vedeți aici sunt autentice. Ele provin din colecțiile spitalelor și clinicilor de dermato-venerice de la începutul anilor `50 din București, Cluj, Timișoara, Brașov (Stalin, în perioada Republicii Populare) și Sibiu și au fost publicate în prima lucrare academică românească de venerologie, un manual publicat la Editura Medicală București pe 22 mai 1956 și re-editat în 1958 de către aceeași editură.
Astea sunt Vegetații veneriene vulvare. Mai mult decât să remarc, foarte frumos, triplu ”V” nu prea știu ce să zic.
Ce-i drept este că știința durerii-`n pulă nu o posed și o fac cel mult instinctiv, însă ca fond politic și ce spune în planul doi acestă primă lucrare de venerologie românească, este absolut hilar. În mare, se avansează ideea că în timp ce în Europa bolile venerice fac prăpăd iar în State e gangbang cu infestatie majoră, numărul cazurilor de sifilis crescând de la 183000 în 1941 la 259000 în 1949, în Rusia mai că îți vine să te fuți în stânga și-n dreapta fără discernământ. Zice așa: ”În Uniunea Sovietică, pe un teritoriu egal cu un continent, morbiditatea bolilor venerice a ajuns la un grad atât de redus, încât se poate afirma că ele sunt pe cale de dispariție în această țară” și ”În Rusia țaristă numărul cazurilor de boli venerice a fost de 294 la 10000 de locuitori în 1902, 364 în 1907, 372 în 1911, 18,6 în 1936, iar în 1940 s-a ajuns să se observe numai câteva cazuri izolate de sifilis florid în unele orașe”.
Chestia asta e cumva inexplicabilă. Cum mai stau coaiele acolo dacă, practic, nu mai e scrot ? Mă rog, ce vedeți aici se numește ”Gangrenă peno-scrotală”, iar eliminarea sfacelului a lăsat ulcerații întinse.
Astea sunt vegetații perianale, adică se localizează mai pe la tunel, ca să mă exprim mai ca la penitenciar.
Aici e o combinație de lucruri nedorite. În principiu este vorba despre șancre și gangrene care conduc la ce se vede.
Tot de la ruși, guvernul Petru Groza și Republica Populară Română a venit cu un pachet legislativ pe care l-a impus în problema bolilor cu transmitere sexuală. Măsurile au fost luate în interesul sănătății publice, iar dacă mă întreabă pe mine cineva, nici nu cred că a existat vreun alt scop mascat de aceste decrete. Strict în cazul ăsta. Desigur că, judecată în 2011, povestea arată cu totul altfel, în sensul în care se pot interpreta foarte ușor ca abuz anumite prevederi. Aici aveți principalele decrete în acest sens, în verisiunile lor integrale, Decretul nr. 149 din 31 martie 1953 (http://freelex.juridic.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=27347 ) și Decretul nr. 141 din 9 aprilie 1953 (http://www.legex.ro/Decret-141-09.04.1953-229.aspx ). Concluziile le trage fiecare oricum, totuși sugestia evidentă este să nu implicăm morala în probleme amorale cum sunt sănătatea sau virusologia.
Chestia asta se numește ”Sifilis congenital tardiv”. Denumirea spune tot, nu mai e nimic de adăugat, mai puțin faptul că ce vedeți acolo la piramida nazală din dreapta, e chiar o gaură.
La polul opus e „Sifilis congenital precoce”.
Aici e o gomă ulcerată a pleoapei superioare. Nu are nimic special față de altă gomă, în afara faptului că proiectul final arată destul de tare.
Ăsta e ”Sifilis malign precoce”. Chestiile alea nu sunt doar găuri, sunt și crustoase
Fentei ăsteia îi zice ”Sifilis experimental”. Și aici lucrurile sunt destul de clare, anume că este vorba despre infestarea voită a unui mamifer cu sifilis. La începutul secolului al XX-lea, sifilisul experimental era o practică extrem de comună pentru studierea acestei boli. S-a constatat faptul că sifilisul cimpanzeilor se apropie cel mai mult de cel uman. Cu toate astea, însă, cele mai multe experimente de infestare cu sifilis se făceau pe iepuri. Rezultatele arătau exact așa.
Mihnea Mihalache-Fiastru
