Avec - music magazine

Nu, nu sunt pe penitenciar, cel puțin nu încă și sper eu că nici pe viitor, deci nu pot să spun că am o rutină a croșetatului. De fapt, nici măcar nu mă dau în vânt după croșetat sau după textilele incluse la pachet cu procesul, dar mă declar un admirator al andrelelor pentru că am văzut în mai multe filme niște crime tari cu aceste instrumente: o andrea secționează o arteră, rămâne înfiptă acolo și din rană țâșnește sânge egal hot, dar mai multe nu știu și nici nu vreau să aflu despre această îndeletnicire a ochilor și a lânei. Cu toate astea, pe de-o parte am copilărit înconjurat de lucruri croșetate, nu eu, eu n-am avut căciulă croșetată decât atunci când am ieșit din maternitate, dar aveau alții. Toții copiii și mai erau și mileurile alea de care acum toți cocalarii fac mișto pentru că e cool să faci o caterincă cu mileuri. Nu mai e, a fost mai demult. Pe de altă parte, lucrurile croșetate sunt un pretext bun pentru un articol perfect inutil, peste care poate să dea vreun artistel nebun căruia să i se pară că-i o treabă cu croșetatu` și să încerce s-o ia în cheie personală în viitorul lui de designer coolache. Desigur, eu sper să nu facă nimeni așa ceva și cred că lucrurile croșetate sunt pur și simplu gunoaie vechi și atât, dar nu mă pot pune în calea artei, așa că luați-le cum vreți între ochi sau andrele.

Asta este coperta cărții din care am deprins tainele croșetatului, pentru că eu nu scriu articole de pe internet, adică ce e la îndemâna oricui, tocmai din dorința de a adăuga internetului și nu de a-l sărăci. Treaba asta a fost scrisă de Elena Panait-Leca și se numește, creativ, ”Îmbrăcăminte croșetată”, publicată la Editura Tehnică în 1984. Editura Tehnică ?! Mă rog. Pe copertă e una cam bagaboantă așa, e cam în vervă, femeia. Are și o  farfurioară pe cap, nu știu care-i treaba cu ea. Se remarcă și o poziție a picioarelor, nu știu ce, probabil asta era o fentă de pictorial pe vremea lu` Ceaușescu. Poate asta din poză e chiar un model cunoscut pe vremea aia, cine știe. Fotografia asta e făcută aici pe Calea Victoriei, cum ar veni asta a adus păcatul în centrul orașului. Are și niște chestii care atârnă, semn că a dat puțin din șmen ca să le agite înainte de poză.

Baba asta e praf, n-ai ce să faci cu ea ! Cred că a și murit, auzi, de când a făcut pozele astea. Ia uite ce pantofi are, ești prost ?! Și remarcați cum se încheie la sărăcia aia de pe ea, așa telefonat ca la un paparazzi aranjat ridicol. A se acorda o atenție deosebită elementului din dreapta jos pe de perete, respectiv o priză smulsă ale cărei cabluri sunt lipite cu material izolant ca să nu se electrocuteze baba sau alți terminați care făceau shooting-uri pe vremea lui Ceaușescu. Ce să mai zici, mă, ești nebun ?!

Girl on girl direct, minutul 2, secvența 4, planșa XXX. Asta din stânga, mai malacă așa, mai șmecheră și cu inițiativă, o ia pe fraiera aialaltă, așa cu zâmbetu` pe buze, ia să te văd, ia cutare și așa se ajunge la masturbare în domicilii. Mulțumesc pentru material, doamna Elena Panait-Leca.

Iată și un ”motiv”, așa cum e denumită această porțiune, bucată, covoraș, mileu sau cum vreți să-i ziceți. E destul de ok, așa, are câteva culori.

Revenind la tema rezervată unui public adult care predomină a shooting-ului din ”Îmbrăcăminte croșetată”, vă supunem atenției cadrul ”Zdrențe la Olimp, 1984”. Îmbrăcate așa la o croșetă de vară, femeile caută împlinirea la drumul principal către Neptun, stând geană pe smardoii care se duceau la vila lui Ceaușescu. Poate și ele erau târfăciuni securiste, din moment ce apăreau în shooting-uri. În imagine femeile au ochit ceva, asta din dreapta îi zice ăleia mai înalte: ”Ia uite, fă, ăsta are Aro nou, ne ia pe amândouă, hai că am ieșit bine acum la prânz, deși majoritatea sunt la cantină la ora asta”. A se remarca din nou priza scoasă și, în stânga, un întrerupător.

Ăștia doi or fi gemeni, ceva. Ăla din stânga are niște espadrile destul de tari, așa că să-i lăsăm în pace pe micuții ăștia androgini și tunși la fel.

Aici e nebunie pură, iată o ținută de cocktail în care s-o arzi pe vișinată la Cireșica în anul 1984. Femeia are și un plic care lucește a vinilin curat. Chestia e că nici modelul nu a știut și nici comuniștii care au făcut styling-ul aici nu au învățat-o pe fraieră cum să țină un plic care se poate purta și pe umăr, drept urmare se observă cum atârnă un lanț pe lângă picior, de zici că femeia-croșetă e gata să dea cu el: RomâniaFilm prezintă ”Atacul femeii-croșetă” (1984).

O bluză fatalmente de căcat.

Bad styling, bad marketing, bad pr, totul e greșit aici. Chestia care trebuie știută e că, nici pe vremea lui Ceaușescu, lumea cât de cât civilizată nu purta asemena mizerii așa cum vedeți aici în imaginile astea în care personaje apar din cap până în picioare îmbrăcate în chestii croșetate. E adevărat că oricine mai avea un fular sau o căciulă din material croșetat, însă lumea decentă se ferea să le poarte tocmai pentru că arată așa cum le vedeți. Iar oamenii cu o anumită situație sau diverși securiști nici nu s-ar fi uitat la așa ceva. Prin urmare, e greu de crezut că cineva care ar fi avut o haină de blană în anii `80 ar fi purtat-o peste gunoaiele alea croșetate pe care le vedeți în fotografie. În niciun caz nu s-ar fi întâlnit o asemenea situație, cadrul ăsta e pur ipotetic și la limita prostiei. Chestia aia care o are pe cap nici nu mai merită comentată, că aș pierde din spațiul acordat celorlalte fotografii.  

După ”Zdrențe la Olimp” revenim cu ”Muiste la Cioplea, 1984”. Aia din stânga îi arată celeilalte: ”Ia uite, fă, ce mi-am făcut, aici, șmecherie, mă mai scoate și pe mine de frig, de astea” și aia pitică zice: ”Ita, că acuma te-or lua mai mulți cu șuba asta pe tine, fraiero !”. Totuși aici nu înțeleg de ce ăleia din dreapta nu i se văd sfârcurile prin prostovolu` ăla de pe ea.   

Săraci la ei în casă. Mama în croșetaje, fiul (sau fiica) în croșetă. Scaun ca ăla a avut și încă are bunică-mea, Nini. Copilul cu sexualitate incertă deține și cameltoe ceaușist ca să fie treaba cât de explicit se poate în privință orientării și perspectivelor sale cu privire la hâțâneală. El se uită la mama sa și o admiră ce frumoasă este ea în material croșetat, iar aceasta, cu dragoste, îi aranjează materialul croșetat de pe el. De-a dreptul până la lacrimi. Dacă ne uităm și la buchetul de flori și ne imaginăm mireasma eternelor frezii, mie ce puțin aproape că îmi vine să mă ridic, să-l las dracului de text și pur și simplu să plâng până încep știrile sportive.

Dă-te-`n rect, că aici e treabă! Este vorba despre un cadru de foarte artă cu mici touche-uri de croșeteală. Dacă e marți, e telecinematecă – în programul de azi puteți urmări filmul artistic ”Persona”, cu două sărăntoace îmbrăcate în mileuri XXL.

Ceva mai de iarnă, cu personaje ușor îmbujorate și la pandantive. Cizmele alea sunt aducătoare de flash-uri imposibil de numărat. Hainele din această superbă fotografie duc în zona maniei sau alte boli psihice severe pentru că din câte se vede e muncă de deținut să croșetezi atât, dar cine mai poate contoriza acum pasiunile și viciile pe care le aveam în comunism.

Mihnea Mihalache-Fiastru